La un pahar de vorbă cu Mirela Maria A.

La un pahar de vorbă cu Mirela Maria A.

M.F.: – Bună, Mirela! Eu ştiu câteva lucruri despre tine (doar câteva, recunosc), dar ceilalţi nu te cunosc deloc. Tu cum te-ai descrie?

Mirela: – Uneori, nu ştiu cine sunt sau dacă sunt. Cumva, undeva, lumea mea s-a scufundat o dată cu mine.

M.F.: – Ce ţi-ai dorit să ajungi când erai mică, cât de mult crezi că ai realizat din visele de atunci?

Mirela: – Mi-am dorit să fiu o actriţă de teatru, poate într-un film… Mi-am dorit să scriu propria mea poveste. Se pare că mă îndrept spre final. Actriță am ajuns în rolul vieții mele. Unul mai greu decât cel de pe scenă.

M.F.: – Ce este viaţa, Mirela?

Mirela: – Bună întrebare.  Ce este viaţa!?

Pentru mine, viaţa e aerul ce îl inspir, e iubire. Când expir, mor pentru o fracţiune de secundă. Ultima clipă e imaginea vieţii trăite printre respiraţii.

Viaţa e o respiraţie plină de iubire. Atât!

M.F.: – Cum crezi că ar trebui să fie viaţa, în general, şi a ta, în special?

Mirela: – Nu ar trebui să vorbim despre viaţă ca şi cum ar fi trebuit să fie într-un anume fel. Este. Mă întreb: oamenii ce sunt, de fapt, în viaţă, conștientizează că trăiesc!?

M.F.: – Care sunt principiile tale de viaţă şi cât reuşeşti să le respecţi într-o lume tot mai nebună, nebună, nebună?

Mirela: – Am câteva principii, însă se pare că tocmai din cauza lor am fost lovită din toate părţile. Uneori le respect, alteori, sunt forțată, pur şi simplu, să le încalc.

M.F.: – În ce lume crezi că ne aflăm şi în ce lume ţi-ai dori să te afli?

Mirela: – Pot să îţi spun doar atât: m-am născut, probabil, la timpul nepotrivit sau pe o planetă nepotrivită. (puţin sarcasm nu strică…)

M.F.: – Cine crezi tu că a condus lumea, cine o conduce acum şi cine ar trebui să o conducă?

Mirela: – Nu o să mă apuc de teorii conspiraţioniste. Lumea este condusă de cei care fac banii. De cei care cunosc mai mult decât noi. Nu avem acces la informaţie şi asta ne îngenunchiază. Mulţi vor spune: “informaţia este peste tot.” Da, este, însă prea multă pentru a ne duce în eroare.

M.F.: – Religia încotro, Mirela? Care este rolul ei acum şi care ar trebui să fie rolul ei? Ajută religia omul? Care este religia cea mai potrivită? Tu în cine/ ce crezi şi de ce?

Mirela: – Religia. Ah! Rolul ei a fost, este şi va rămâne acela de a ne tâmpi. Religia nu a ajutat omul niciodată. Din contră, l-a ucis.

Nu există religie potrivită. Religia trebuie să dispară.

Nu mai cred în nimic! Am crezut, cândva, copil fiind. Apoi, m-am amăgit până când…

O să mă opresc aici.

M.F.: – Crezi în politică, în general? Crezi în politica românească? Modelul de urmat în politică.

Mirela: – Politica? Altă otravă.

Unii spun că lumea nu ar funcţiona dacă nu ar exista un sistem. Poate că da, dar nu un sistem plin de hoţi! Legile sunt făcute pentru a fi încălcate de ei, nu de noi.

Şah-Mat. Atât!

Nu există un model în politică. Totul e iluzie.

M.F.: – Ce sentimente te răscolesc când te gândeşti la copilăria ta, la viaţa ta de până acum? Ce regrete ai? Ce amintiri plăcute?

Mirela: – La copilărie mă gândesc cu nostalgie. M-aş întoarce în timp…

Viaţa mea, la un moment dat, a luat o întorsătură urâtă. Da, am regrete, însă, în timp, le-am transformat în scuturi.

Amintirile mele se numără pe degete. Sunt 4 ani. Cei mai frumoşi ani din viaţa mea. Mă voi hrăni cu ei până în ultima clipă.

M.F.: – Şi, la sfârşit, ca să te necăjesc un pic: ce este iubirea, cât de mult crezi tu în iubire, dacă lumea iubeşte mai mult acum decât acum un secol, decât acum o mie de ani?

Mirela: – Iubirea m-a ţinut în viață.  Pot să spun că iubirea e viaţa însăși.

Nu, lumea nu iubeşte mai mult, lumea iubeşte orice, dar nu viaţa. A iubi viaţa înseamnă a fi tolerant cu cei din jur, a fi uman. Pot spune că oamenii îşi pierd umanitatea. Cum ei pot iubi dacă s-au pierdut?

Finalul:

Mirela: Cumva am încercat să răspund. Pe unele locuri mai filosofic, pe altele mai teatral…

——————–

În primul rând, îţi mulţumesc frumos, Mirela, pentru răspunsurile sincere. Ştiu că sunt ale tale, nu ale altei persoane, chiar dacă te-am regăsit într-un moment mai puţin vesel pentru tine. Mereu voi aprecia curajul unui om de a fi sincer, de a fi el.

Viaţa e un teatru, o religie globală, o respiraţie, o vibraţie, iar noi simplii actori principali, cel puţin aşa credem noi… Respirăm între trairi, încercăm să trăim între reguli trasate politic de către alţii, încercăm să înţelegem şi, la final, ne aducem aminte tot de copilăria în care încercăm să ne refugiem iar şi iar…

Sentimente şi amintiri pe degete… Cu siguranţă acestea au fost cele mai frumoase piese din teatrul vieţii.

Şi, la final, ne întrebăm: Am învăţat să iubim suficient de mult ca să fim umani? Sau doar am jucat alt rol de fiecare dată?

Acelaşi,

Al tuturor şi al nimănui,

Mihai Florian Dumitrescu

20 noiembrie 2016

P.S.: Dacă v-a plăcut, distribuiţi. Sunt doar cuvinte, sentimente, nu costă.