Am plâns…

Am plâns…

Am plâns, dar nu de dorul tău,

Am plâns că nu pot fi Ceahlău.

Lacrimile de mă vor cuprinde,

Bistriţa-n crini să mă scalde.

Am plâns, dar nu cu lacrimi,

Am plâns cu tunete-n înălţimi,

Cu urlete, cu vuiete-n simţiri,

Cu urme de om lăsate-n amintiri…

Ş-am răscolit întreg pământul,

Doar o durere mi-e veşmântul,

În sufletu-mi zace doar tumultul,

Scrâşneşte-n asfinţit prezentul…

Am plâns pământul, dar şi cerul,

Topit în piatra mi-e tot trupul,

Încerc să strig iar răsăritul,

Nu vreau să-mi accept destinul…

Mihai Florian Dumitrescu,

31 martie 2016, Ploieşti

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.