Am plâns…
Am plâns…
Am plâns, dar nu de dorul tău,
Am plâns că nu pot fi Ceahlău.
Lacrimile de mă vor cuprinde,
Bistriţa-n crini să mă scalde.
Am plâns, dar nu cu lacrimi,
Am plâns cu tunete-n înălţimi,
Cu urlete, cu vuiete-n simţiri,
Cu urme de om lăsate-n amintiri…
Ş-am răscolit întreg pământul,
Doar o durere mi-e veşmântul,
În sufletu-mi zace doar tumultul,
Scrâşneşte-n asfinţit prezentul…
Am plâns pământul, dar şi cerul,
Topit în piatra mi-e tot trupul,
Încerc să strig iar răsăritul,
Nu vreau să-mi accept destinul…
Mihai Florian Dumitrescu,
31 martie 2016, Ploieşti