O luminiţă de idee… Crăciun Fericit!

Timpul se scurge încet, încet şi lasă în urma lui numai amintiri… Nu iartă pe nimeni, nu oboseşte şi nu ascultă nici o rugăminte de “mai stai!”. Noi, oamenii, mici suflete bântuite de temeri, tristeţe şi mici bucurii, dorim să fim îngăduitori cu el şi să ne amintim clipele frumoase, încercând să le lăsăm Uitării pe cele mai puţin frumoase.

Va veni o vreme când peste toţi se va lăsa şi ziua Eternităţii sau a Uitării. Până atunci încercăm să rămânem între cei dragi sau ne refugiem în ideile, sentimentele noastre…

Dacă aş putea închide timpul într-o secundă infinită, primul lucru pe care l-aş face ar fi să mă opresc. Am obosit să încerc să salvez fiecare zi, fiecare oră, fiecare clipă frumoasă în speranţa că le voi lua cu mine în Eternitate, doar ca să le am mereu cu mine. Şi am clădit atâtea momente frumoase din tristeţi…

Mi-am închis ochii în acea secundă infinită şi am visat ani. Ani de amintiri, trăiri, nemuriri şi mi-am imaginat cum era ca eu să fiu tu…

Dacă aş putea face ca un simplu cuvânt să devină sentiment, mi-aş clădi realitatea doar pe baza lui. L-aş păstra ca pe cea mai mare comoară, comoara sufletului meu obosit, l-aş rosti şi trăi la nesfârşit.

Timpul… Timpul nu va fi niciodată de ajuns să-mi cuprindă toate dorinţele, toate amintirile clipelor pline de tandreţea caldă a unui zâmbet de neuitat, de atingerea unui sentiment, de strălucirea unei luminiţe de idee… Pentru că eu nu sunt decât TU: o luminiţă de idee ce străluceşte în sentimentul unui cuvânt… (Mihai Florian Dumitrescu, 25 decembrie 2015)

Era să uit să urez pentru o clipă… Crăciun Fericit!