Ţi-a spus cineva astăzi cât eşti de frumoasă?

Ţi-a spus cineva astăzi cât eşti de frumoasă?

Într-o zi de vară puteai găsi pe una dintre străzile prăfuite ale unui mic oraş de provincie un bărbat înalt însoţit de un mic zâmbet ştrengar, un bărbat care le întreba pe toate femeile pe care le întâlnea: “Ţi-a spus cineva astăzi cât eşti de frumoasă?” Unele zâmbeau, altele mai serioase se întrebau ce l-a apucat. Multe îl priveau cu compasiune crezând că este nebun… Nu i-au aflat decât numele: Viorel. Şi acea zi de vară s-a tot repetat. Să fie vorba de o lună sau chiar două. Până când…

Până când într-o zi bărbatul a dispărut cu zâmbet cu tot. Unele se întrebau ce s-a întâmplat cu el, altele deja afirmau cu tărie că a fost internat la nebuni, săracul… Sigur era faptul că erau destule femei care aşteptau să fie întrebate: “Ţi-a spus cineva astăzi cât eşti de frumoasă?”.

Nu după mult timp în capătul unei străzi prăfuite au început să bată clopotele. Erau atât de triste într-o zi plină de lacrimi ce izvorau din norii gri de deasupra unui mic oraş de provincie încât simţeai cum tot trupul ţi se tranforma într-o lavă de plumb ce te uneşte cu asfaltul umed şi rece. Încet, încet, dar cu paşi atât de grei prin ploaia ce nu se mai oprea, a apărut un cortegiu funerar de câteva persoane tăcute, atât de triste încât le simţeai greutatea suferinţei. Cine a fost? a întrebat o femeie micuţă cu ochii mari şi albaştri.

O umbră îi şopti printre lacrimile ploii: “Viorel… A scăpat în sfârşit de boală… A lăsat un bilet în care scria: Ţi-a spus cineva astăzi cât eşti de frumoasă?” Si tăcerea tristă se pierdu printre picăturile de ploaie…

Niciodată nu vom înţelege o persoană dacă nu vom găsi câteva clipe să o cunoaştem mai bine şi mereu vom da cel mai uşor răspuns la orice întrebare, fie ea grea sau uşoară. Există frumuseţe printre picăturile de ploaie şi există durere, suferinţă şi într-un răsărit de soare.

Fiinţa umană mereu va uimi sau va şoca.

Eu ca să pot scrie ceva mai special, să pot trezi uneori romanticul din mine, întâi mă umplu de furie, cu tristeţe, pentru simplul fapt că aşa a reacţionat mereu fiinţa din mine. Când a dat de ceva urât, a încercat să readucă acea parte frumoasă din mine la suprafaţă ca să compenseze.

Suntem ciudaţi, uneori reci, alteori romantici, închişi în lumea noastră sau prea sâcâitori pentru alţii, dar e bine să nu uităm să fim… oameni.

O zi cât mai frumoasă!

Mihai Florian Dumitrescu

05 iulie 2015

 DA, textul e original, ca de obicei…