Ganduri printre picaturi…de ploaie
O zi de lucru obisnuita, iar la intoarcere acasa conversam cu cineva care ma intreaba cu ce merg acasa de la metrou. Cand am raspuns ca pe jos, ma intreaba ce fac daca ploua. Si ii raspund pe un ton glumet ca am la mine umbrela norocoasa, daca o scot si o deschid se opreste ploaia. Ne-am amuzat apoi am ajuns la partea cu mersul pe jos. Era o atmosfera cam apasatoare, chiar statea sa ploua. Mi-au placut norii cum se pregateau pentru eveniment, deplasandu-se unul in intampinarea celuilalt. Mi-a placut acest joc al lor, in care se amesteca si soarele si un crampei de cer senin, incat am facut cateva poze, am atasat un gand frumos si le-am zvarlit din mers pe facebook si am mers mai departe. Dar cei de sus, adica norii au simtit ceva si s-au gandit sa glumeasca si ei nitel si cand mai aveam vreo 10 minute pana acasa a inceput o ploaie brusc si tare incat m-am refugiat in graba sub un corcodus. Am stat nitel acolo pana mi-am desfacut umbrela si apoi am pornit cu curaj, stiind bine ca oricum ma va uda datorita faptului ca ploua tare si razant (ploua cu bulbuci cum se mai spune) dar nu parea sa aiba de gand sa se opreasca curand asa cum mai fac ploile astea de obicei.
Mergand asa prin ploaie, am inceput sa fiu atent la senzatii, ba chiar am dat un pic umbrela la o parte sa simt mai bine picaturile. Era cam rece si cam uda J. Pentru ca mai aveam un pic pana acasa, am simtit ploaia asociata cu o mare bucurie. Ma bucuram de picaturi, ma bucuram de ploaie, ma amuzam ca sunt ud, pur si simplu imi venea sa rad. Si am realizat ce bine este sa poti sa te bucuri in loc sa fii nervos ca patesti asa ceva. O bucurie sincera, fara motiv…copilareasca as putea spune. Care de altfel m-a umplut de energie, oboseala acumulata peste zi a disparut subit.
Si culmea acestei intamplari a fost cand am ajuns acasa, unde Maria a venit sa ma intampine si cand m-a vazut ud fleasca, s-a pus pe un ras sanatos si molipsitor incat aproape se tavalea pe jos. Nu stiu ce I s-a parut ei chiar atat de amuzant dar chiar obosit si suparat daca eram dispareau ca prin farmec la o asemenea reactie.
Iar toata aceasta poveste m-a facut sa inteleg doua lucruri:
– Acceptarea unei situatii care nu o putem schimba….sau putem….inainte de episodul cu ploaia am fost intr-o vizita scurta pe la mama, caci nu o mai vizitasem de aproximativ o saptamana daca nu chiar mai mult, iar cand m-a prins ploaia primul gand a fost de vinovatie cumva, adica daca nu ma opream pe la mama poate nu ma prindea ploaia…Atentie am spus poate….motiv pentru care am alungat rapid acest gand si l-am inlocuit cu bucuria de care va vorbeam
– Daca vrei un zambet de copil sau mai mult de atat, surprinde-l cu ceva nou si ii va placea la nebunie. Mi-au venit in minte rapid alte doua situatii in care am fost surprins de amuzamentul lui Maria..odata eram la plimbare iar ea era mica in carucior, avea vreo 7 luni cand eu m-am oprit sa culeg cateva corcoduse. Si cum nu ajungeam la ele am sarit ca sa apuc craca. La vederea sariturii, Maria s-a amuzat copios, incat de cate aveam ocazia dupa aceea (sau cheful) saream in sus spre amuzamentul ei. Cealalta situatie a fost cand era ea tot asa mica si eram cu ea in brate, impiedicandu-ma de un prag am zgaltait-o nitel. S-a pus imediat pe ras dandu-mi de inteles ca i-a placut si mai vrea sa ma impiedic.
In concluzie alege bucuria in locul supararii cat de des poti si vei constata ca nu ai nimic de pierdut, din contra toate merg mai bine cand esti relaxat si binedispus.
Cu drag
Adi 3PAS