Un licurici…

Un licurici…

De ce mă chinui, tu, suflet,

Ce ţi-am făcut de mă urăşti?

Sunt doar un licurici pierdut

Ce-n viaţă încă-l mai zăreşti…

De ce mă striveşti cu nepăsare?

Eu ştiu că încă nu ţi-am greşit,

Nu crezi că şi pe mine mă doare

Strivirea ta pe trupu-mi obosit?

Nu vreau să cerşesc a ta îndurare,

Omoară-mă dacă aşa tu îţi doreşti,

Dar să nu uiţi că nu e o întâmplare

Că-n calea ta pe mine mă găseşti…

Aşa şoptea un mic prinţ necăjit

Că-n viaţă o urâcioasă vrăjitoare

Îl transformă în licurici vrăjit

Doar cu un sărut vraja va dispare.

Şi-un trup de fată plăpând la vedere

Totuşi în graba sa de trăire efemeră

Strivi fiinţa cu a sa crudă nepăsare,

E-o lecţie tristă ce viaţa ţi-o oferă…

Ploieşti, 05 decembrie 2010

Mihai Florian Dumitrescu

“Ganduri pentru EA – Sentimente nespuse”