Cum să reacţionez…
Cum să reacţionez…
Ce faci, cum reacţionezi atunci când vezi o persoană tristă, o persoană care a suferit sau suferă? Întrebarea zilei pentru care nu va exista vreun referendum … O întrebare cât o mie de sentimente.
Am căutat un manual şi nu am găsit nimic pentru acest subiect. Poate că răspunsul este în interiorul nostru şi mulţi presupun că vor afla răspunsul la momentul potrivit.
Eu? Ce e cu mine? Iar sunt trecut la tablă? De ce? Am fost cuminte. Nu? În regulă, recunosc că nu am fost prea cuminte… Eu nu ştiu cum să reacţionez ca un “standard de reacţie”… Cred că depinde mult de situaţie, de persoană, de starea mea. Chiar nu ştiu ce voi face. Mă ghidez după conştiinţa mea şi recunosc că nu voi fi mereu la înălţime. Sunt destul de ciudat, reuşesc uneori ceea ce nu-mi propun, alteori nu reuşesc ceea ce mi-aş dori şi nu pot da vina pe altcineva pentru că ştiu cum sunt.
Credeam că le ştiu pe toate… Privesc norii negri, gri, dar ei nu-mi transmit atât de multe, aşa că nu am stat de vorbă cu ei. Într-o lume în care prea multe persoane spun “eu vreau”, “eu îmi doresc”, tinzi să pari cel puţin ciudat dacă spui “eu îţi doresc”. Cred că este diferenţa dintre “umbre” şi “oameni”, dintre “nori de persoane” şi “nori de oameni”, “nori de sentimente”…
Cu oamenii pot discuta atât de multe… La oameni este acel ceva care te face să te simţi uneori în plus, alteori ai vrea să faci ceva, dar nu îţi dai seama ce anume, iar deseori îţi aduci aminte că şi tu eşti om, că şi tu ai trecut sau poţi trece prin aceleaşi sentimente şi… fugi de tine, de ceilalţi, de tot ce nu poţi controla sau… te apleci, îngenunchezi, închizi ochii şi strigi tare să te audă şi Neauzitul: SUNT AICI ÎNCĂ VIU, MĂ VOI RIDICA IAR!
Şi mai câştigi încă un buchet de amintiri pentru nemurire…
Aveţi grijă de voi!
22 septembrie 2018
Mihai Florian Dumitrescu
Undeva între răsărit şi apus…