Către Reprezentanţa Comisiei Europene în România, Preşedinte României și Avocatul Poporului

Către Reprezentanţa Comisiei Europene în România,

Departamentele Presă şi Politic,

Str. Vasile Lascăr, nr. 31, 020492 Bucureşti,

Fax: (+40-21) 316.88.08, E-mail: comm-rep-ro@ec.europa.eu,

Către Preşedinte României, Klaus Iohannis,

Către Avocatul Poporului, Victor Ciorbea,

Subsemnatul, Dumitrescu Mihai Florian, cu domiciliul în Ploieşti, jud. Prahova, nr. mobil: 0723-386.146, email mihaifloriandumitrescu@yahoo.com , dublu licenţiat în economie şi drept, absolvent al masterului de cibernetică, baze de date cu bursă de merit, etc., având în vedere rolul Reprezentanței Comisiei Europene în România, voce a Comisiei Europene în România, de a urmări evoluția opiniei publice din România, având ca obiectiv sprijinirea realizării priorităților politice ale Comisiei, cu viziunea „unei Românii europene atât prin calitatea sa de stat membru, cât şi prin implicarea activă a cetăţenilor săi în construcţia europeană”, cu misiunea „de a contribui la o cât mai bună înţelegere a Uniunii Europene, a scopurilor, valorilor şi politicilor acesteia”, Comisia Europeană fiind organul executiv al Uniunii Europene şi responsabilă pentru întocmirea propunerilor legislative, implementarea deciziilor și apărarea tratatelor Uniunii, precum și coordonarea activităților curente ale Uniunii, având în vedere rolul Preşedintelui României, de a reprezenta statul român şi de a veghea la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice, de a exercita funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate, conform art. 80 alin. (1) şi (2) din Constituţia României, având în vedere repetatele încălcări ale drepturilor fundamentale ale omului, ale drepturilor persoanelor cu dizabilităţi, din partea administraţiei publice centrale şi locale din România, dar şi refuzul organelor de cercetare penală de a-şi face datoria (Ministerul Public nereprezentând interesele generale ale societăţii şi neapărând ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor, aşa cum prevede art. 131 din Constituţia României), nepăsarea presei din România faţă de drepturile românilor, aceasta fiind preocupată prea mult de politic (fiind de „dreapta” sau de „stânga”, reflectând prea puţin problemele românilor), depun prezentul

MEMORIU

Prin care solicit, în calitatea mea dublă de cetăţean român şi de cetăţean european, un rol mai activ din partea Comisiei Europene şi a reprezentanţei sale din România, o implicare reală având în vedere gravele probleme din România, respectarea rolului Preşedintelui României, aşa cum prevede Constituţia României, de a veghea la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice, de a exercita funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate.

1. Astfel, constat cu tristeţe că, în domeniul respectării drepturilor fundamentale ale omului, ale drepturilor persoanelor cu dizabilităţi din România, situaţia nu s-a îmbunătăţit după micul meu memoriu anterior, adresat Preşedintelui României, memoriu pe care am dorit să-l prezint public cu ocazia dezbaterii “Oraşele României la 100 de ani de la Marea Unire – Un viitor smart pentru Ploieşti”, eveniment organizat de către Primăria Municipiului Ploieşti, în data de 22 noiembrie 2017 la ora 17.30, în aula Universităţii Petrol – Gaze, eveniment la care Preşedintele României a fost invitat de onoare.

Primăria Ploieşti, Serviciul de Gospodărire Urbană (S.G.U.) Ploieşti şi Poliţia municipiului Ploieşti, nu au înţeles deloc demersul legal al unei persoane care se deplasează într-un cărucior (fotoliu rulant) şi, în loc să îndrepte / rezolve problemele sesizate, probleme care vizează respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi în municipiul Ploieşti, au procedat la sancţionarea abuzivă a celui care a sesizat în scris aceste aspecte.

Astfel, în data de 27.07.2018, autoturismul cu care se deplasează o persoană imobilizată într-un fotoliu rulant, deşi avea afişat în mod vizibil semnul pentru persoanele cu dizabilităţi, a fost blocat cu un dispozitiv de blocare roţi în zona străzii Vasile Lupu nr. 60, peste drum de secţia de Poliţie, serviciul caziere judiciare, cu motivaţia verbală a opririi / staţionării neregulamentare pe locul destinat persoanelor cu dizabilităţi. A fost întocmit, în lipsă, o aşa zisă notă de constatare cu nr. 0044259 întocmită de către numitul Trican Ştefan, angajat al SGU Ploieşti, fără precizarea cadrului legal încălcat, dar cu menţiunea scrisă, în josul notei, că poate fi contestată în 15 zile la… SGU Ploieşti.

Pe scurt, ADIO recurs efectiv precizat în art. 13 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale, ADIO drepturi, ADIO art. 47 din Carta Drepturilor fundamentale a Uniunii Europene! O instituţie te condamnă abuziv, te „judecă” aceeaşi instituţie! Drept „românesc” aplicat într-o ţară europeană?

A fost sesizată Poliţia prin Serviciul Unic 112, s-a deplasat agentul de poliţie Damian care a constatat abuzul în privinţa blocării fără temei, a întocmit un proces verbal de constatare, a promis rezolvarea de urgenţă, în aceeaşi zi, 27.07.2018, împreună cu şeful dânsului, în sensul deblocării roţii autoturismului, cei de la SGU Ploieşti (chemaţi la faţa locului) au parcat ilegal în faţa indicatorului cu oprirea interzisă de faţă cu agentul Damian, acesta nereacţionând în consecinţă deşi mai mulţi cetăţeni au sesizat verbal acest lucru, efectuând şi poze, autorismul a rămas blocat în continuare, agenţii SGU comportându-se cu un profund dispreţ.

A fost depusă contestaţie la SGU Ploieşti în data de 30.07.2018, la sediul din strada Văleni, înregistrată sub nr. 16658 din 30.07.2018, dar şi anterior, prin email, în data de 29.07.2018, înregistrată sub nr. email 291 / 30.07.2018.

Sesizarea penală a ajuns la agentul de poliţie Durică Iulian, acesta a promis rezolvarea în aceeaşi zi, 30-31.07.2018, nu s-a rezolvat nimic, în afara faptului că o persoană imobilizată într-un fotoliu rulant a fost plimbată la sediul Poliţiei din Oilor, unde nu exista pantă de acces, nu existau facilităţi de acces pentru persoanele cu dizabilităţi, sub pretextul că este în renovare clădirea deşi Legea 448 este din anul 2006, iar până la sfârşitul anului 2010 şi autobuzele trebuiau adaptate!

A solicitat diverse acte şi agentul Iosif din cadrul Poliţiei Rutiere, dar nimeni nu a rezolvat nimic, ca de obicei. Poliţia Română e foarte ocupată să urmărească autoturismele cu inscripţii aşa zis obscene la adresa unui partid, să răspundă comenzilor politice sau ale unor persoane influente, să protejeze interlopii, diverşi patroni, să se răzbune pe cetăţenii care sesizează nereguli / abuzuri.

Din păcate, românii nu prea au avut şi nu prea au Preşedinte după 1989, în sensul constituţional menţionat mai sus şi nici instituţii care să le apere drepturile.

Este evident că, în acest ritm, nu vor exista rampe de acces conforme pentru persoanele cu dizabilităţi nici peste alţi 12 ani în instituţiile statului(din 2006 până în 2018 sunt 12 ani, totuşi, aşa cum de la prima Lege din domeniu din anul 1992 până în prezent au trecut 26 ani)! Bătaie de joc de tip românesc ca răzbunare pentru sesizarea în scris a faptului că în zona străzii Vasile Lupu nr. 60 din Ploieşti, agenţi de poliţie, prieteni ai acestora, angajaţi SGU Ploieşti, patroni din zonă, opreau, staţionau ilegal, iar secţia de Poliţie de pe Strada Vasile Lupu nr. 60 are o aşa zisă rampă de acces care NU respectă normativul legal în privinţa pantei de înclinare! Este vorba despre indicativ NP 051-2012 – Reviziure NP 051/2000.

Să fie o simplă coincidenţă că autoturismul cu care se deplasează cel care a sesizat în scris aceste aspecte, este blocat abuziv şi în ziua de astăzi, 08 august 2018, deşi nu există NICI UN proces verbal de contravenţie, există doar o aşa zisă notă de constatare, blocare roată întocmită de către un angajat SGU Ploieşti?

Să fie o simplă coincidenţă că Poliţia nu doreşte să rezolve această situaţie inadmisibilă într-un stat de drept, situaţie în care o persoană imobilizată într-un fotoliu rulant este lăsată fără autoturismul cu care se deplasează, mijloacele de transport public neavând adaptarea conform legii, încălcându-se din nou legea?

Autoturismul poate fi „admirat” şi acum în acelaşi loc, cu roata blocată şi la această dată!

Soluţia oferită de către numitul Trican Ştefan, telefonic, în data de 27.07.2018, a fost următoarea: să fie achitaţi 200 lei pentru deblocare deşi nu există proces verbal de contravenţie şi să fie recuperaţi „cu siguranţă” după maxim 7 zile. Au trecut mai mult de 7 zile şi nu a fost rezolvat nimic. Evident că propunerea era în afara cadrului legal, specific românesc. Şi tot specific românesc, nu îi pasă nimănui şi nimeni nu anchetează ceva!

Cât timp este necesar pentru deblocarea autoturismului cu care se deplasează o persoană într-un fotoliu rulant? Vineri, 10 august 2018, sunt deja 2 săptămâni.

Între timp, SGU Ploieşti a refuzat, prin numitele Trican Elena (director economic şi rudă cu numitul Trican Ştefan, cel care a blocat roata autoturismului) şi Dumitrescu Mihaela, noul director economic, să achite restanţa de peste 2900 lei unei unităţi protejate, în care au lucrat şi lucrează persoane cu dizabilităţi, inclusiv persoana cu autoturismul blocat, deşi au fost somaţi, urmând să fie executată datoria prin instanţa de judecată, cele două doamne refuzând să recunoască datoria deşi există înscrisuri semnate şi ştampilate de către reprezentaţii SGU Ploieşti, cu justificarea că datoria nu a fost înregistrată în contabilitate!

Nu numai atât! Toate spațiile de parcare special destinate persoanelor cu dizabilități, administrate de către SGU Ploiesti, încalcă normativul legal în privinţa spațiului destinat acestor locuri de parcare care trebuie să aibă 2,5 m în lățime plus alți 1,2 m, astfel încât să aibă spațiu pe lateral un cărucior pentru adulți, așa cum prevede indicativul NP 051-2012 – Reviziure NP 051/2000. Ca să câștige bani în plus, în mod ilegal, SGU Ploiești NU respectă nici această prevedere legală.

Sper că organele de cercetare penală NU vor reacţiona iar după 7 ani de zile să constatate neregulile din cadrul SGU Ploieşti, aşa cum au făcut şi în cazul Viorica Oniga!

Având în vedere felul cum instituțiile statului înțeleg să ignore drepturile cetățenilor români, nu este de mirare că locatarii blocului 4D2 de pe Bdul Republicii din Ploiești, la inițiativa administratorului Constantinescu și a șefului asociației de locatari, Tătaru Nicolae, au decis să încalce prevederile legii în privința accesului liber, conform Legii 448/2006, și să schimbe ascensorul, fără acordul părților implicate, astfel încât, dacă în ascensorul vechi putea să intre un cărucior de adult, în prezent acest lucru este imposibil, fiind încălcat dreptul de acces la domiciliu al unei persoane, destul de ”normal” într-o țară europeană unde nimeni nu mai respectă nimic, iar agentul de poliție Buterchi Valentin, din cadrul Secției nr. 2 din Ploiești, se face că își face datoria, ignorând acest aspect, fiind numit de către presă și ”Garcea din Ploiești” având în vedere trecutul său, fiind sancționat că a lăsat un arestat să fugă.

Cât timp Poliția Română este o caricatură, este evident că și unii dintre cetățeni își permit să încalce legea și drepturile celorlalți cetățeni, știindu-se faptul că mulți dintre polițiști NU sunt în stare să ducă o anchetă până la capăt sau să respecte chiar ei drepturile cetățenilor, fiind promovați pe criterii de servilism.

Concluzia nr. 1 este simplă şi tristă: SGU Ploieşti se ocupă, pe lângă lungul şir de nereguli sesizate în presa locală, inclusiv de ţepuirea unei unităţi în care lucrează persoane cu dizabilităţi! Evident că Poliţia şi Parchetul NU fac absolut nimic în acest sens!

Concluzia nr. 2: Toată lumea „pedalează pentru România”, dar nimeni nu se ocupă de români, de respectarea drepturile lor!

2. Aşa cum am precizat mai sus, am adresat un memoriu pe scurt (redactat în maxim o oră) Preşedintelui României, în data de 22.11.2017, cu ocazia unei aşa zise dezbateri „libere” cu invitaţi aleşi, dezbatere pe tema “Oraşele României la 100 de ani de la Marea Unire – Un viitor smart pentru Ploieşti”, eveniment organizat de către Primăria Municipiului Ploieşti, marţi 22 noiembrie 2017 la ora 17.30, în aula Universităţii Petrol – Gaze, ocazie cu care am dorit să precizez, pe scurt, o parte din situaţia tristă cu care se confruntă românii, în special cei cu dizabilităţi fizice, la 100 de ani de la Marea Unire, unire pentru care au murit prea mulţi români care au luptat pentru dreptate, libertate, egalitate, o ţară liberă în care drepturile acestora ca români să fie respectate fără nici o discriminare.

Am constatat cu stupoare, la acea dată, că o persoană imobilizată într-un fotoliu rulant NU este lăsată de către organizatori, de către S.P.P. şi de către Preşedintele României să participe la o dezbatere care a fost anunţată ca fiind deschisă, NU este lăsată să intre nici măcar pe holul Universităţii din Ploieşti să se încălzească, că este lăsată AFARĂ, ÎN FRIG, la sfârşit de lună noiembrie, seara târziu, de la ora 17:00 până la ora 20:15, fiind tratată mai rău decât un suspect de terorism, reprezentanţii televiziunilor prezente la faţa locului, printre care TVR 1 (postul naţional), Antena 3, etc. nefiind interesaţi deloc de acest subiect deşi li s-a înmânat câte un exemplar din acest memoriu!

Nu numai atât! Pe locul de parcare special destinat persoanelor cu dizabilităţi din parcarea universităţii era parcat autoturismul unuia dintre participanţi, lângă o echipă de televiziune, iar agentul de poliţie prezent la faţa locului s-a făcut că nu vede! Democraţie tipic românească, în care drepturile unor cetăţeni români, ale unor persoane cu dizabilităţi, sunt doar bifate atunci când se trimit rapoarte către instituţiile europene, în fapt existând un profund dispreţ faţă de aceste drepturi, faţă de aceste persoane, în România Centenarului Marii Uniri!

Chiar în prezenţa Preşedintelui României drepturile persoanelor cu dizabilităţi erau opţionale, fiind încălcate în mod flagrant! Adevărată organizare de tip European!

Acest fapt a fost constatat de către mai multe persoane prezente, inclusiv de către d-l Mihai Apostolache, fiul senatorului Apostolache, care s-a ocupat în trecut de drepturile persoanelor cu dizabilităţi. De ce l-a depăşit această situaţie?

În fapt, era o persoană imobilizată într-un fotoliu rulant care a stat în frig aproximativ 3 ore, în faţa universităţii, cu ştiinţa Preşedintelui României şi a organizatorului, şi restul persoanelor cărora NU le-a păsat deloc de această situaţie! ADEVĂRATA FAŢĂ A ROMÂNIEI “EUROPENE” DE ASTĂZI!

Din păcate, deşi Preşedintele României a fost informat în privinţa acestei situaţii, nu a avut nici o reacţie, rămânând impasibil, aşa cum este şi în prezent faţă de gravele probleme cu care se confruntă cetăţenii români, preferând simpozionale şi dezbaterile cu invitaţi aleşi, nu pe cele libere, în care să fie discutate cu adevărat problemele, drepturile românilor, preferând să-şi anunţe o nouă candidature, solicitând în acest sens sprijinul românilor, protestând mai mult faţă de reducerea bugetului Preşedinţiei şi “pedalând pentru România”, ca să citez exact.

Dacă tot era o dezbatere despre prezentul şi viitorul oraşelor din România, despre Ploieştiul ca “smart city”, ar fi trebuit să fie discutate cu adevărat şi problemele cetăţenilor având în vedere că şi cetăţenii români îşi doresc să aibă un “smart Mayor”, un “smart President”, un “smart Government”, “smart European Commission”, etc.

Să mă mai mire faptul că, deşi în anul 2007, am făcut o sesizare penală numitei Viorica Oniga, preşedinte al Comisiei Judeţene de Evaluare a Persoanelor cu Handicap din Prahova, în privinţa modului abuziv, discreţionar în care acorda certificate persoanelor cu dizabilităţi, Parchetul nu a binevoit nici măcar să mă audieze deşi erau zeci de sesizări în privinţa aceasta ca să descopere, “în mod miraculous” abia în anul 2014 (după 8 ani de abuzuri şi şpăgi încasate), atât D.N.A.-ul, D.G.A.-ul şi presa naţională / locală că aceasta a încasat sute de şpăgi şi a acordat certificate de încadrare în grad de handicap în mod discreţionar. Destul de târziu, nu? A răspuns cineva pentru întârzierea destul de mare?

Rezoluția procurorului Cristina Voicu, din dosarul nr. 1512/P/2007 din data de 16.01.2008 este destul de ciudată, având în vedere faptul că o Comisie Superioară, Comisia Națională, a confirmat contestația și abuzul comnisiei județene conduse de către numita Viorica Oniga. Faptul că un procuror a mințit / dezinformat prin rezoluția emisă, denaturând adevărul și favorizând mai mulți făptuitori, nu mai este o noutate. Relativ recent, a fost confirmată informația că un procuror a avut relații de natură sexuală cu cea pe care o cerceta penal și căreia îi cerceta și familia. Evident că acești procurori nu mai au timp să-și îndeplinească atribuțiile de serviciu și închid la pachet dosare fără a le analiza, așa cum a fost și cazul procurorului Cristina Voicu, procuror care a încasat în tot acest timp salariul, sporurile de rigoare și a beneficiat de toate prevederile legale în materie.

Trei întrebări de bun simţ: prima ar fi dacă răspunde cineva pentru ascunderea dosarelor şi a plângerilor în acest sens timp de 7-8 ani, inclusiv de către procurorii şi poliţiştii din Ploieşti, jud. Prahova. A doua: ce s-a întâmplat cu certificatele acordate după ureche, în baza şpăgilor primite, iar a treia: de ce justiţia română nu a stabilit prejudiciul real şi condamnarea a fost la un moment dat cu suspendare într-o instanţă din Ploieşti?

Suntem în ţara în care certificatele de revoluţionar / participant la Revoluţia din 1989, se vindeau ca la talcioc, la colţ de stradă, iar Poliţia şi Parchetul nu au făcut absolut nimic în acest sens! Erau ocupaţi, ca de obicei, de prestarea altor servicii, inclusiv de onorarea unor comenzi politice.

Aceasta este adevărata faţă a procurorilor români, a Poliţiei Române şi a aşa zisei justiţii din România care doreşte să combată corupţia prin sentinţe cu suspendare sau prin ascunderea faptelor, neaudierea persoanelor vătămate. Este vorba de trecutul relativ recent, 2014-2015, când România ar fi făcut, chipurile, “progrese importante” în domeniul justiţiei ca să constatăm, brusc, acum, că, de fapt, am regresat. Este evident că adevărul a fost “îndulcit” în cazul României, aşa cum, în trecut, s-a procedat şi în cazul Greciei pentru a sprijini politicieni corupţi.

Unde e seriozitatea instituţiilor europene? Este vorba despre aceeaşi “seriozitate” ca şi în cazul C.E.D.O. care i-a nedreptăţit pe cetăţenii români care s-au adresat C.E.D.O. în privinţa retrocedărilor, iar C.E.D.O. a acceptat minciunile, RECUNOSCUTE ULTERIOR, destul de evidente ale fostului prim ministru, Victor Ponta, minciuni care au adus grave prejudicii cetăţenilor români şi aşa destul de nedreptăţiţi pe plan intern?

În acest caz, C.E.D.O. este “victima propriului succes”, aşa cum se laudă, sau a propriului eşec, destul de previzibil, de altfel? Cât de echidistant a fost C.E.D.O. dacă a ignorat faptul că sute / mii de cetăţeni români au fost plimbaţi prin instanţele naţionale timp de ani de zile pentru dreptul la retrocedare şi a decis să favorizeze un Guvern al României care minţea cu neruşinare, inclusiv prin primul ministru de atunci?

Având în vedere că, ulterior, şi un ministru al justiţiei din alt guvern a recunoscut că a trebuit să mintă la fel la C.E.D.O. şi instituţiile europene, nu ar trebui să se întrebe cineva, în mod firesc, care este amploarea minciunilor şi dacă Guvernele României mai sunt sau nu credibile deşi sunt favorizate de către “echidistantul” C.E.D.O. în faţa căruia au demonstrat mai mulţi români, în mod complet îndreptăţit acum câţiva ani?

Să mă mir de ce mi s-a respins şi mie o speţă la C.E.D.O. deşi invocam un drept fundamental, respectiv cel la utilităţi: energie electrică şi apă? Poate s-au înţeles iar cei de la C.E.D.O. cu Guvernul României să considere că nici acest drept fundamental nu trebuie respectat în cazul unui român, mai ales că nici cel la proprietate şi restituire nu este aplicabil dacă vine un prim ministru cu câteva minciuni gogonate!

Consider că ar trebui făcute urgent modificări în acest sens în legislaţia europeană, iar Comisia Europeană să-şi asume acest rol de propunere şi să nu mai colaboreze atât de mult cu funcţionarii mincinoşi şi / sau corupţi spre binele românilor.

3. Consider că Reprezentanţa în România a Comisiei Europene, ca şi Preşedintele României, nu ar trebui să asiste cu pasivitate în privinţa repetatelor încălcări ale drepturilor omului în România, ale drepturilor persoanelor cu dizabilităţi şi să accepte raportările false (a se vedea mărturia fostului prim ministru, Victor Ponta, care a recunoscut, în mai multe ocazii, că a minţit instituţiile europene, inclusiv CEDO, dar şi mărturia unui fost ministru al justiţiei în acelaşi sens), ale administraţiei centrale şi / sau locale din România deşi este bine-cunoscută situaţia de fapt.

Aşa s-a întâmplat şi în cazul fraţilor europeni greci care şi acum trebuie să repare furturile, hoţiile şi raportările false ale unor politicieni greci cu complicitatea unor funcţionari europeni care nu au răspuns nici până astăzi!

Consider că ar trebui construită o Europă a VALORILOR, NU A NON-VALORILOR! Altfel, va trebui să acceptăm cu toţii o situaţie destul de tristă.

Neimplicarea, pasivitatea unui şef de stat şi a unor instituţii europene vor duce din nou la suferinţa altor cetăţeni români, greci sau de altă naţionalitate europeană!

În acest sens, o salut cu un zâmbet de simpatie pe d-na Roberta Metsola, europarlamentar care a dovedit că îi pasă cu adevărat de suferinţa unor cetăţeni europeni. Aşa ar trebui să reacţioneze şi Comisia Europeană, dar şi Preşedintele României.

 

3.1. Precizez faptul că în urma memoriului meu anterior, preluat de către un agent S.P.P., având în vedere “gradul de pericol major pe care îl reprezenta o persoană într-un fotoliu rulant pentru Preşedintele României”, şi înmânat Preşedintelui României, NU s-a întâmplat aproape nimic deşi au trecut peste 8 luni de zile. Mai este timp pentru încă un mandat…

Astfel, petiţia adresată Administraţiei Prezidenţiale a fost înregistrată cu nr. DRA1/23318/ 04.12.2017 (dar şi sub nr. 9660 / 23.11.2017) şi retrimisă spre analizare Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Dizabilităţi, conform consilierului de Stat Gabriel – Cristian Piscociu (a se vedea Anexa nr. 1 la prezenta), deşi această instituţie a mai fost înştiinţată în trecut despre aceste probleme şi nu s-a întâmplat nimic, chiar şi Comisia de Abuzuri din Camera Deputaţilot a fost înştiinţată în anii trecuţi, aceasta trimiţând spre soluţionare Ministerului Muncii şi spre punere de acord cu o hotărâre judecătorească, A.N.P.H.-ul (actualul A.N.P.D. refuzând să respecte o hotărâre judecătorească de la acea vreme. Stat de drept European sau stat în care drepturile cetăţenilor şi hotărările judecătoreşti sunt opţionale pentru instituţii?

În concluzie, A.N.P.H. (actualul A.N.P.D.) s-a dovedit a fi o instituţie profund abuzivă la adresa persoanelor cu dizabilităţi, acuzată de trafic de influenţă în interesul unor anumite grupuri infracţionale (necercetate penal, evident), o instituţie CARE NU A FOST NICIODATĂ INTERESATĂ CU ADEVĂRAT DE DREPTURILE PERSOANELOR CU DIZABILITĂŢI, instituţie destinată doar pentru crearea de noi posturi pentru cadrele de partid şi rudele acestora (pentru clientela politică).

3.2. A.N.P.D. a trimis un răspuns înregistrat sub nr. 14720/SPP/ 11.01.2018 (Anexa nr. 2 la prezenta) prin care reaminteşte o parte din prevederile obligatorii ale Legii 448/2006 în privinţa “adaptării clădirilor de utilitate publică, căilor de acces,  clădirilor de locuit construite din fonduri publice, mijloacelor de transport în comun şi staţiilor acestora, taxiurilor, vagoanelor de transport feroviar pentru călători şi peroanelor principalelor staţii, spaţiilor de parcare, străzilor şi drumurilor publice, telefoanelor publice, mediului informational şi communicational, astfel încât să fie permis accesul neîngrădit al persoanelor cu handicap”.

În finalul răspunsului, este precizată şi instituţia care are ca atribuţii constatarea săvârşirii faptelor care încalcă prevederile legale prevăzute în toate actele normative cu privire la cele sesizate, respectiv Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, deşi şi acest lucru era bine-cunoscut, ca şi faptul că nici această instituţie, agenţie, nu-şi îndeplineşte atribuţiile legale, altfel situaţia din teren nu ar fi fost atât de dezastruoasă.

Se pare că singurul rol al A.N.P.D.-ului, în concepţia unor funcţionari delăsători şi / sau incompetenţi, este să facă recapitularea drepturilor de care ar trebui să beneficieze persoanele cu dizabilităţi! Drepturile sunt bine-cunoscute, în marea lor majoritate, problema evidentă este că nici o instituţie NU se ocupă efectiv de respectarea acestor drepturi şi de sancţionarea acestor încălcări zilnice, repetate. Dacă era verificată o singură instituţie pe lună şi tot nu dura această verificare 12 ani de zile, având în vedere doar Legea 448/2006, fără a lua în considerare prevederile anterioare!

Este inadmisibil să constatăm în anul 2018 că nici o instituţie a statului NU respectă legea în privinţa acestor adaptări obligatorii, lipsind ori pantele de acces exterioare sau interioare, ascensoarele, etc., sau acestea, în cazul existenţei lor, nerespectând normativul menţionat, existând doar pentru a bifa încă o dată simularea respectării drepturilor.

Această instituţie, A.N.P.D., există doar pentru a face raportări, de multe ori nereale? În acest caz, existenţa ei este inutilă, România are Direcţii de Statistică, etc.

Conform Legii nr. 221 din 11 noiembrie 2010 pentru ratificarea Convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, adoptată la New York de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 13 decembrie 2006, deschisă spre semnare la 30 martie 2007 şi semnată de România la 26 septembrie 2007, a art. 2, “În temeiul art. 33 din Convenţie, se desemnează Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap în calitate de autoritate centrală de coordonare privind implementarea Convenţiei.”

Dacă A.N.P.H. a fost desemnată ca “autoritate centrală de coordonare privind implementarea Convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi”, convenţie ratificată de 21 de state membre UE, de ce acestei instituţii i se permite să paseze responsabilitatea? Nu ar trebui să existe şi sancţiuni la nivel european în acest sens sau nu este o prioritate pentru Comisia Europeană şi Parlamentul European?

O problemă gravă trebuie rezolvată urgent, în nici un caz ignorată şi la nivel European. Reamintesc, în acest caz, un Raport UE cu privire la faptul că drepturile persoanelor cu handicap din Uniunea Europeană nu sunt respectate. Agenţia UE pentru Drepturi Fundamentale (FRA) în două rapoarte publicate a recunoscut acest fapt îngrijorător, rapoarte prezentate în cursul unei conferinţe de presă la Copenhaga. “Rămâne mult de făcut pentru ca drepturile celor aproximativ 80 de milioane de persoane cu handicap (fizic si mental) din Europa să fie respectate”, aşa cum a afirmat chiar directorul FRA, norvegianul Morten Kjaerum, citat într-un comunicat.

3.3. Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a răspuns prin adresa cu nr. 1157 / DIS / 22.01.2018 (Anexa nr. 3 la prezenta), precizând că a trimis spre competentă soluţionare adresa către Agenţia Judeţeană din judeţul Argeş, respectiv Prahova, dar şi către Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, deşi cele sesizate priveau toate judeţele ţării, situaţia fiind generalizată, aşa cum am precizat mereu.

O altă întrebare de bun simţ: dacă situaţia este bine-cunoscută la nivel naţional şi european, de ce trebuie să existe mereu sesizări noi pentru ca această agenţie, în care funcţionarii publici îşi iau salariul în fiecare lună, să-şi facă datoria? Nu ar trebui să facă verificări singuri?

3.4. Aceeaşi Agenţie Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a revenit cu un răspuns în luna martie 2018, conform Anexei cu nr. 4 la prezenta.

 Prin această adresă – răspuns sunt confirmate de către inspectorii sociali faptele sesizate, iar ca “rezultat al controlului efectuat de aceştia au fost dispuse măsuri de remediere a deficienţelor identificate şi s-a aplicat o sancţiune contravenţională în cuantum de 6000 lei (doar una singură în condiţiile în care nu există instituţii care să respecte cele sesizate), fără a fi oferite alte amănunte în privinţa contravenientului. Evident că nu a fost remediat nimic, ca de obicei, urmând să fie făcute alte sesizări.

Este doar un joc abuziv cu prevederile legale și al acestei agenții, fapt ce poate fi constatat și de către reprezentanții Comisiei Europene.

 

3.5. Casa Națională de Asigurări de Sănătate a răspuns prin adresa cu nr. RAP 44 / 02.02.2018, conform Anexei nr. 5 la prezenta, transmițând petiția către CAS Prahova, ”spre analiză, competentă soluționare și răspuns” deși era vorba despre prevederi legale încălcate și de către această instituție care nu a acordat carduri de sănătate mai multor persoane cu dizabilități deși sunt asigurate conform legii.

Adresa a ajuns, ”spre competentă soluționare”, la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Prahova, reclamată că pune pe drumuri persoanele cu dizabilități fără să ofere și o rezolvare legală. Este și cazul numitului Sabău Constantin, din cadrul Compartimentului Evidență asigurați, carduri, care, în loc să ofere un răspuns concret, punctual, a oferit un copy paste de pe prevederile legale, fără a preciza de ce unele persoane cu dizabilități au fost clar discriminate neprimind nici până la această dată cardul de sănătate, deși erau asigurate, în timp ce în celelalte cazuri s-au trimis cardurile de sănătate. Este vorba despre mai mulți ani în întârziere, despre o discriminare clară, despre refuzul unor funcționari publici de a-și face datoria în toate cazurile. Evident că organele de cercetare Penală nu își vor face datoria nici în acest caz! Nu există ordin politic și nici interes!

Aceiași funcționari ai Casei Județene, Sabău Constantin și Liliana, au pus pe drumuri o persoană operată de câteva zile, refuzând să-i soluționeze cererea în cursul lunii iulie 2018 (este vorba despre sora subsemnatului), deși aceasta figura ca persoană asigurată. A trebuit să o însoțesc eu, la câteva zile distanță, ca să i se precizeze ce formular European trebuia să completeze. VA RĂSPUNDE CINEVA ȘI ÎN ACEST CAZ? Absolut nimeni!

 

3.6. Astfel, în Ploiești nu există instituție care să respecte prevederile legale în domeniul accesibilității, al accesului liber, neîngrădit, conform legii, nici din partea Judecătoriei Ploiești, a Tribunalului Prahova sau a Curții de Apel Ploiești, unde ar trebui judecate în mod imparțial inclusiv dosarele în care persoanele cu dizabilități își solicită drepturile, ele neavând acces, în mod liber, în sala de judecată!

Dacă există o persoană care a terminat dreptul și este imobilizată într-un fotoliu rulant, poate să-și ia adio că va putea profesa pentru că accesul în instanțe este deja o aventură! Mai importante sunt drepturile celor condamnați (pentru Guvern). Accesul în instanța de judecată este o opțiune pentru Ministerul Justiției, pentru actualul ministru al justiției, ca și pentru miniștrii anteriori.

Curtea de Apel Ploiești dispune la intrare de o pantă de lemn mobilă, dar nu există acces în sălile de ședință de la etaj, neexistând ascensor, iar la parterul clădirii accesul în cele 2 săli nu poate fi făcut în mod liber, având în vedere că pe ușa care se deschide nu încape un cărucior de adult. Cu toate acestea, există judecători, cum e cazul d-nei judecător Prepeliță, care au mereu ceva de comentat în privința acestor drepturi și care dau hotărâri prin care consideră că dreptul la utilități, deși drept fundamental, nu este considerat un drept!!! Destul de interesant având în vedere că tocmai judecătorii se plâng de nerespectarea drepturilor lor, evident! Drepturile celorlalți pot fi negociate?

Judecătoria Ploiești, prin Președintele Zenovia Stanca și judecătorul delegat, Ene Alin – Vasile, au oferit răspunsul anexat ca Anexa nr. 6 și înregistrat sub nr. 49/P/BIRP/2018, prin care precizează că ”Sediul în care Judecătoria Ploiești își desfășoară activitatea împreună cu Tribunalul Prahova este unul închiriat, iar administrarea acestuia este în sarcina Tribunalului Prahova.”. Deci, Judecătoria Ploiești NU este obligată să respecte legea dacă spațiul este închiriat, iar administrarea este în sarcina altei instituții. Legea este negociată, în acest caz, cu administratorul clădirii…

Tribunalul Prahova a oferit răspunsul anexat ca Anexa nr. 7, înregistrat cu nr. 52/BIRP/2018, prin care judecătorul delegat, Alina Pavel – Anton, și expertul superior, Lucian – Stelian Dumitrescu, au precizat că spațiul a fost închiriat de la SC ”Hale și Piețe” Ploiești și că dispune de amenajări pentru accesul persoanelor cu dizabilități, în conformitate cu Legea nr. 448/2006.

În primul rând, nu discutăm despre o piață, este vorba despre o clădire în care a funcționat și funcționează Tribunalul Prahova. Este o diferență destul de mare.

Faptul că s-ar fi efectuat un control de către inspectorii sociali din cadrul Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială, la data de 13.02.2018,  în urma căruia s-a încheiat Procesul-Verbal de control nr. 3, nu reprezintă o garanție a faptului că este respectată legea, mai ales că nu este precizat și rezultatul complet al controlului. Această adresă este semnată de către un judecător, totuși. Sper că nu se procedează la fel și când se judecă deși am destule experiențe negative în acest sens.

În fapt, au fost sesizate mai multe aspecte legale, aspecte pe care semnatarii adresei le ocolesc cu dibăcie, fără a da dovadă și de seriozitatea care se impunea în acest caz.

Ocolirea adevărului nu face cinste niciunui magistrat, în consecință nici judecătorului Alina Pavel – Anton, semnatar a adresei răspuns, mai ales că știe destul de bine situația.

Astfel, deși există o rampă de acces, capătul acestei rampe este mereu ocupat cu biciclete sau cu atotprezentul coș de gunoi metalic care ocupă aproape complet capătul de sus al rampei astfel încât orice persoană ar urca rampa, se împiedică exact la finalul rampei. Acest aspect a fost sesizat în mod repetat jandarmilor de la fața locului care au pus la loc coșul la capătul rampei. Dacă o persoană ar pune un coș mare cu gunoi, foarte mizerabil, la una dintre ușile unui judecător, ar fi scandal! Așa, nu e prea important că doar e vorba despre accesul unor persoane imobilizate în fotolii rulante. Accesul la Arhiva și la Registratura de la parter nu se poate face “facil”, acest lucru putând fi confirmat de către jandarmii prezenţi! Uşile sunt mult mai mici decât lăţimea unui carucior de adult, se intră cu forţa prin strângerea laterală a căruciorului, foarte grea dacă cineva stă pe acel cărucior, astfel încât deyinformarea sau ocolirea adevărului nu face cinste nimănui. Se poate face o constatare la faţa locului, aşa cum ar fi trebuit să facă şi judecătorul Alina Pavel – Anton, chiar măsurând lăţimea uşilor. Destul de elementar…

Uşile ascensorului sunt exact cât lăţimea unui cărucior şi se intră fix pe lăţime, ca şi pe lungime. Întrebare: dacă persoana trebuie să fie însoţită, ca de obicei? A fost făcută proba de mai multe ori, aşa că orice negare este absurdă.

În sala nr. 7 nu există loc lateral între bănci ca să intre un cărucior de adolescent, mai ales de adult. Şi acest fapt este bine-cunoscut. În cazul sălii cu nr. 6, accesul unui cărucior de adult blochează accesul pe culoar pentru alte persoane, cu excepţia celor cu siluetă, etc.

Nu o să insist pentru că e evident că este cunoscută situaţia, dar, ca de obicei, există un magistrat dispus să ascundă / denatureze adevărul într-un stat aşa zis de drept. 

În concluzie, mi-ar fi teamă să mă judece un astfel de magistrat judecător, având în vedere lipsa respectului faţă de un adevăr care putea fi constatat la faţa locului, dar şi lipsa respectului faţă de drepturile persoanelor cu dizabilităţi.

4. În memoriul din data de 22.11.2017 erau sesizate mai multe încălcări ale legii şi drepturilor cetăţenilor români, a faptului că, la aproape 100 de la ani de la Marea Unire, în oraşele României prezentul este destul de trist, mai ales pentru anul de graţie 2017, într-o ţară europeană  unde drepturile cetăţenilor României, mai ales ale celor cu dizabilităţi fizice, NU sunt absolut deloc respectate, încălcându-se prevederile Constituţiei României (art. 50 din Constituţie fiind doar scris, nu şi respectat de vreo instituţie a statului), ale Legii 448 din 2006 cu privire la promovarea şi respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi completată cu alte prevederi legale, ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, a Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, ale Convenţiilor ONU, ale tratatelor la care România este parte.

La aproape 100 de ani de la Marea Unire, am ţinut să precizez DOAR o parte din greutăţile, din abuzurile cu care se confruntă mulţi cetăţeni ai României într-o ţară europeană în care legea ar trebui respectată de către toţi, mai ales de către autorităţile locale şi centrale care ar trebui să fie în slujba cetăţeanului, nu a unor interese de grup.

A. La aproape 100 de ani de la Marea Unire, nu există transport public special amenajat pentru persoanele cu dizabilităţi fizice, deşi acest transport este prevăzut expres în legislaţia internă, în Legea 448 din 2006, dar şi în cea internaţională.

Este evidentă discriminarea în acest domeniu al transportului public având în vedere că există reduceri la transportul public pentru studenţi, pensionari, etc. Este evident că o persoană cu dizabilităţi fizice, imobilizată într-un fotoliu rulant, nu poate beneficia deloc de această facilitate de reducere sau gratuitate atât timp cât nu are acces în acel mijloc de transport. Aici ar trebui să intervină Comisia Europeană prin propuneri de reglementări europene clare de compensare a acestei discriminări evidente.

În schimb, în Ploieşti erau acordate sume mari de bani pentru fotbal, ca şi în alte oraşe, fără a fi acordată prioritate destinaţiilor legale, iar organele de cercetare NU şi-au făcut datoria legală de a cerceta această risipă a banului public, fără a fi respectate destinaţiile legale prevăzute de lege, iar în Bucureşti au fost acordate şi anul aceste sume mari de bani aşa zisei Catedrale a Mântuirii Neamului, sume de ordinul milioanelor de euro, deşi nici în capitală nu este rezolvată problema transportului persoanelor cu dizabilităţi sau alte probleme cu care se confruntă cetăţenii, deşi legea prevede clar aceste obligaţii ale autorităţilor locale în privinţa unor destinaţii legale.

B. La aproape 100 de ani de la Marea Unire, nu există locuri de parcare destinate persoanelor cu dizabilităţi, conform legii, lipsind ori numărul de locuri prevăzut expres în legislaţia internă (minim 2 locuri, 4% din total), ori spaţiul legal destinat acestora (aceste locuri de parcare trebuie să fie mai late, conform normativului precizat mai sus, cu o lăţime de 2,5 m plus alţi 1,2 m, astfel încât să faciliteze coborârea persoanei într-un fotoliu rulant pe una dintre laterale), ori acestea sunt ocupate abuziv de către persoanele fără aceste probleme şi fără ca Poliţia Locală sau Rutieră să se sesizeze, să ia atitudine şi să sancţioneze aceste încălcări ale legii.

În schimb, sunt sancţionate persoanele cu dizabilităţi sau li se blochează autoturismele cu care se deplasează dacă sesizează aceste aspecte legale şi încălcările legii.

Nu numai atât! În Ploieşti, pe Strada Vasile Lupu nr. 60, peste drum de Poliţie, unde se eliberează şi plăcuţele de înmatriculare, deşi există un loc destinat persoanelor cu dizabilităţi, acesta a fost des ocupat de diverse persoane care parchează chiar lângă maşinile Poliţiei Locale sau Rutiere, iar când subsemnatul a sesizat acest lucru, toţi agenţii s-au făcut că nu văd, că nu aud. Acesta este respectul faţă de cetăţeni din partea instituţiilor statului, ale autorităţilor locale şi la începutul anului 2018, la aproape 100 de ani de la Marea Unire.

C. La aproape 100 de ani de la Marea Unire, persoanele cu dizabilităţi NU au cardurile de sănătate eliberate, Casele de Asigurări de sănătate refuzând să respecte legea şi în privinţa acestor persoane, deşi sunt asigurate conform legii şi contribuie şi acestea.

D. La aproape 100 de ani de la Marea Unire, ambulanţele refuză să se deplaseze la anumiţi pacienţi, fie ei cu dizabilităţi sau nu. Tatălui meu, decedat pe data de 04 septembrie 2017, persoană fără dizabilităţi, pensionar grupa I de muncă în condiţii de toxicitate la o rafinărie unde a avut 2 inovaţii, contribuind şi la altele, i s-a refuzat dreptul de a beneficia de intervenţia unei ambulanţe la timp, aceasta venind la un interval mai mare de o oră, în plină zi, ora apelului 14:07, după ce subsemnatul a avertizat că va face plângeri în acest sens. Tatăl meu era în viaţă şi vorbea la ora apelului şi s-a enervat auzind discuţia cu cei de la SUAU 112, înrăutăţindu-i-se situaţia!

Discriminarea constă şi în faptul că eşti întrebat de către d-nele de la Serviciul Unic 112 despre datele personale ale pacientului: ce vârstă are pacientul, data naşterii, etc., deşi, în unele cazuri, nu le poţi cunoaşte, eşti sub şocul momentului sau te întrebi ce relevanţă au toate aceste date personale, mai ales despre vârsta cât mai exactă a pacientului. Aşa se reduce forţat numărul de pensionari într-o ţară europeană? Sau aşa se decide cine merită şi cine nu intervenţia de urgenţă a ambulanţei?

Revoltător este faptul că, deşi am făcut sesizare la Parchet în privinţa incidentului cu tatăl meu, nu s-au efectuat lucrări deloc în dosarul penal deschis, poliţistul Buterchi Valentin, numit şi într-un anumit fel de către presa naţională, refuzând să mă audieze până la această dată, invocând lipsa timpului. Suntem totuşi în luna august 2018 şi am înregistrat una dintre minciunile acestuia şi ale unui coleg al acestuia că ar fi în deplasare deşi a răspuns până la urmă din Secţia 2 de Poliţie din Ploieşti.

Deranjant pentru mine, dar şi pentru alţi cetăţeni, este faptul că asistăm la un concurs între membrii ai Guvernului, Parlamentului şi Preşedintele României în privinţa acordării unor noi facilităţi, exclusiv pentru aceştia, într-o ţară europeană în care emigraţia este pe locul 2 ÎN LUME, DUPĂ SIRIA, ţară în care este în război de câţiva ani, iar la mortalitate şi morbiditate suntem premianţi!

De exemplu, anul trecut, înainte de decesul tatălui subsemnatului, Dumitrescu Gabriel, Preşedintele României a dorit să aibă acces în permanenţă la o ambulanţă în orice deplasare, deşi sunt foarte multe sesizări făcute de către cetăţenii români în privinţa întârzierii ambulanţelor, a faptului că ori nu mai ajung, ori ajung cu mari întârzieri. La aceşti cetăţeni cine se gândeşte? Nici măcar avocatul poporului…

E. La aproape 100 de ani de la Marea Unire, persoanelor internate în spitale cu cazuri de urgenţă li se cer bani pentru spitalizare, pentru tijele puse la picior în cazurile de fracture, pentru medicamente, etc, aşa cum este cazul Spitalului de Urgenţă din Ploieşti. Am altă sesizare în acest sens.

Nu numai că există mulţi doctori care condiţionează actul medical, dar, unchiului meu, internat în luna octombrie 2017, ca parte vătămată într-un accident rutier, i s-au cerut bani de spitalizare şi i s-au încălcat drepturile de pacient, fiind plimbat în stare gravă timp de câteva ore în data de 20.10.2017, fără a i se face vreun calmant, la aproape 100 de ani de la Marea Unire!

Laurei Niţu, o prietenă mai veche, i s-au cerut bani pentru tija de la picior deşi are certificat de încadrare în grad de handicap! S-a împrumutat de 200 lei, iar eu am ajutat-o cu tot ce am putut. Din păcate, a decedat, din altă cauză, respiratorie, în primăvara anului 2017 la Spitalul de Urgenţe din Ploieşti, unde există infecţii nocozomiale de ani de zile, iar aparatul de oxigen alege cine trăieşte şi cine moare pentru că nu există altul! Mai multe detalii se pot obţine de pe site-ul www.fabricadeganduri.ro/?p=1044

F. La aproape 100 de ani de la Marea Unire, pot afirma “mândru” că am fost ameninţat cu “desfiinţarea” de către consilierul local de atunci Nemeş Constantin (fost psd-ist, actual ALDE), am făcut sesizare la Parchet la acea vreme şi nu am fost chemat pentru a mi se lua o declaraţie, pentru a fi audiat! Este cazul şi altor plângeri penale uitate prin sertare de către procurorii prahoveni!

G. La aproape 100 de ani de la Marea Unire, mi-e ruşine să spun că sunt absolvent al universităţilor din România, pentru simplul motiv că sunt promovate cadrele de partid, poliţiştii îşi iau diplomele pe copiat (pentru a solicita ulterior sporuri pe baza acestor diplome!), persoanele cu probleme de deplasare fiind dispreţuite fără limită.

Astfel, nici în Ploieşti, nici în Piteşti sau în Bucureşti nu s-au respectat drepturile persoanelor cu dizabilităţi, accesul în săli fiind îngrădit, contrar legii.

La Universitatea din Ploieşti există rampă de acces pe holul universităţii, construită după expirarea termenului legal, dar accesul în mai multe săli nu este permis! Cursurile NU se desfăşoară pe holurile universităţii, totuşi! A existat o sesizare de acces în acest sens, dar Rectoratul universităţii a refuzat să răspundă deşi există şi numărul de înregistrare aferent! Au recunoscut verbal că au luat cunoştinţă de conţinutul ei, dar, deşi erau propuse câteva săli în care accesul este posibil, au refuzat să ia vreo atitudine de bun simţ! A fost sesizată şi Comisia de Etică a universităţii printr-o sesizare separată!

Aceste este respectul conducerii unei universităţi europene la aproape 100 de ani de la Marea Unire!

La Universitatea din Piteşti sunt promovate cadrele de partid, se face propagandă unui anumit partid social-democrat, se fac recrutări în acest sens de către poliţişti, existând o sesizare a Comisiei de Etică din anul 2017 în acest sens. Toată mizeria a fost pitită sub preş în anul 2017 de către Comisia de Etică a Universităţii, de către Rectorul Universităţii şi de către Preşedintele Senatului, la aproape 100 de ani de la Marea Unire!

Studenţii de la Drept din Universitatea din Piteşti sunt învăţaţi şi lăsaţi să copieze fără nici o jenă, fiind înscrişi mulţi poliţişti care nu-şi iau diplomele pe ştiinţă, examenele sunt trucate, copiindu-se în neştire, totul vizibil!

De exemplu, poliţistul Cătănea Daniel, absolvent al domeniului Drept în anul 2017, şi-a adunat colegii pe un grup pe whatsapp, unde erau discutate examenele, subiectele şi erau negociate, precizate inclusiv preţurile unor lucrări de licenţă de către colegul său, Păun Emilian, patron în Piteşti, nemulţumit că i s-a cerut o sumă de bani mai mare decât altui coleg, celebrul Sony din Piteşti (Dang Xuan Loc), om de afaceri vietnamez despre care a scris destule presa locală şi centrală. De data aceasta, cel care le făcea lucrările de licenţă şi primea bani în acest sens, era “şeful de promoţie”, fostul colonel Gheorghiţă Ion.

Toate aceste discuţii şi negocieri, inclusiv jignirile, atacurile verbale ale altei colege care dorea note mari pe copiat, Borcia Andreea, au rămas înregistrate, deşi alt poliţist, Mihaela Lican, colegă cu aceştia, a tot încercat să şteargă din discuţii şi postări, atestând nivelul real al unor facultăţi din România, contrar evaluărilor ARACIS, dar şi cu ceea ce se ocupă, de fapt, mulţi dintre poliţişti: acoperirea unor fapte care se situează la limita legalului. Totul într-o ţară europeană, la aproape 100 de ani de la Marea Unire!

De ce să fie aceşti poliţişti sau jandarmul Udeanu Marian (care a luat destule note mari pe nedrept) solidari cu o persoană cu dizabilităţi sau să invoce principii etice?

Profesoara Ramona Duminică de la Facultatea de Drept recunoaşte într-o înregistrare audio că a punctat studentului poliţist, Cătănea Daniel, câteva răspunsuri corecte, dar că sesizarea nu e perfect adevărată pentru că nu a încercuit răspunsurile!

Decanul Chelaru şi profesorul magistrat Văduva au făcut discriminări vizibile, refuzând să respecte dreptul de acces în sala de examene al unei persoane cu dizabilităţi deşi exista şi o cerere în scris în acest sens, iar situaţia era bine cunoscută, fiind vorba despre un student printre primii din grupă ca medie! Când eşti magistrat în România, nu mai trebuie să respecţi şi drepturile altei persoane? O întrebare de bun simţ pentru Comisia Europeană, Preşedintele României şi Avocatul Poporului!

Oare aşa au procedat şi în instanţa de judecată aceşti magistraţi? Tot discriminatoriu, tot încălcând drepturile legale ale unor persoane? Acesta este exemplul de profesori şi magistraţi europeni, la aproape 100 de ani de la Marea Unire?

Există o sesizare în acest sens către Comisia de (aşa zisă) Etică a Universităţii din Piteşti!

Evident că dl Rector al Universităţii din Piteşti, d-nul Chirleşan, NU a făcut nimic concret pentru că a recunoscut că şi fiica acestuia era anul III tot la Drept în aceeaşi universitate! Oare nu avea cunoştinţă despre ceea ce se întâmplă atâta timp cât a câştigat această funcţie criticând anumite deraieri ale fostului Rector, implicat în acordări abuzive de salarii mărite prin instanţa de judecată numai anumitor cadre în detrimentul altora, unde acelasi rector era şi reclamant şi reprezentant al universităţii, neexercitând căile de atac în numele Universităţii, aşa cum a fost acuzat chiar de către presa locală?

Totul e de vânzare, totul se negociază în universităţile din România, nu mai există nici o etică universitară! Oricum, e totul de vânzare în România, multe facultăţi din România fiind adevărate fabrici de diplome universitare, aşa cum a precizat şi presa scrisă şi vorbită.

H. La aproape 100 de ani de la Marea Unire, conform Mediafax, USR acuză blocaj la Consiliul pentru Convenţia ONU privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, fiind criticat preşedintele Consiliului pentru Monitorizarea Implementării Convenţiei ONU privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Florinel Butnaru, despre care se spune că din decembrie 2017 de când a fost instalat de PSD are zero activitate la instituţia de stat. Altă instituţie care există doar pentru a crea funcţii administrative.

“USR critică vehement politica PSD de numire a politrucilor la conducerea instituţiilor de stat şi mai ales la cele cu atribuţii în domeniul drepturilor omului, care ar putea contribui la îmbunătăţirea serviciilor sociale din România. O nouă instituţie de stat, cu un buget de peste 5 milioane de lei, a ajuns sub controlul PSD si este într-un blocaj total. Este vorba de Consiliul pentru Monitorizarea Implementării Convenţiei ONU privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, care are zero activitate de când PSD l-a instalat ca preşedinte pe politrucul Florinel Butnaru”, se arată într-un comunicat de presă al USR remis MEDIAFAX.

“Consiliul are autonomia să sesizeze organe judiciare, să atenţioneze si să condiţioneze autorităţi competente, să colaboreze cu Avocatul Poporului şi punctele de contact din ministere, să facă recomandări, să fie în esenţă o instituţie care să responsabilizeze Statul Social România şi pe noi toţi faţă de abuzul prin neglijenţă al compatrioţilor noştri, perpetuat în atâţia ani de indiferenţă şi dezumanizare.”

“În ultimii 10 ani, România a fost de foarte multe ori sancţionată si arătată cu degetul de către instituţiile europene pentru indiferenţa şi indolenţa de care a dat dovadă în reforma serviciilor sociale dedicate persoanelor cu dizabilităţi, pentru încăpăţânarea de a păstra un sistem instituţionalizat, în special pentru persoanele cu dizabilităţi psihice. Doar între 2010 si 2014, 4600 de persoane cu dizabilităţi, inclusiv 1500 de copii şi tineri, au murit în instituţiile din România care îi aveau în custodie.”

Oare îi interesează acest aspect deosebit de grav pe reprezentaţii Comisiei Europene, pe Preşedintele României sau pe Avocatul Poporului?

Poliţia şi Procuratura au fost notificate doar pentru 10 dintre aceste decese. Oricum, nici Poliţia şi nici Parchetul nu sunt, din nou, interesate de acest aspect deosebit de grav pentru un stat de drept european!

“Dreptul la viaţă independentă sau la libertate rămân, din păcate, în continuare, dependente de gardurile ruginite din noi însine”, a explicat senatorul USR Adrian Wiener.

România a ratificat în 2010 Convenţia ONU privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, dar abia după mai bine de cinci ani, prin legea 8/2016, a reusit să înfiinţeze unele dintre mecanismele prevăzute la art 33 al Convenţiei. Unul dintre aceste mecanisme este reprezentat de Consiliul pentru Monitorizarea Implementării Convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, autoritate administrativă autonomă sub control parlamentar.

“Consiliul de Monitorizare si-a început activitatea abia în primăvara anului 2016 dar, din cauza mecanismelor greoaie ale administraţiei, primul preşedinte al Consiliului, doamna Georgiana Pascu, a demisionat după numai 3 luni, acuzând lipsa susţinerii din partea diverselor instituţii, dar şi ingerinţe de ordin politic. Abia în 2017, Consiliul a început cu adevărat construcţia instituţională, un proces demarat greu din cauza lacunelor legislative, lipsei unui buget adecvat, a unui sediu accesibilizat corespunzător necesităţilor si din cauza legislaţiei în vigoare. La toate acestea s-au adăugat o anume reticenţă venită tocmai din partea celor care ar fi trebuit să sprijine nemijlocit funcţionarea acestui Consiliu.”, afirmă Mediafax.

“Cu toate astea, Marta Bencze, juristă de profesie şi utilizatoare de fotoliu rulant, provenită dintr-o organizaţie neguvernamentală a persoanelor cu dizabilităţi, a reusit, într-un mediu mai mereu ostil, să pună acest Consiliu pe linia de plutire din punct de vedere administrativ.”.

Oare nu ar trebui promovate, în instituţiile statului, mai multe persoane cu dizabilităţi care luptă, cu adevărat, pentru drepturile acestora? Doar un nevăzător poate înţelege mai bine situaţia altui nevăzător.

I. La aproape 100 de ani de la Marea Unire, constat cu regret că prevederile legii şi ale Constituţiei sunt opţionale pentru funcţionarii publici, pentru administraţia centrală şi locală, iar acest fapt nu pare a constitui obiectul preocupărilor Preşedintelui României şi nici ale Avocatului Poporului.   

Astfel, România nu este, în adevăratul sens al cuvintelor, un stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, dreptatea şi pluralismul politic să reprezinte valori supreme şi să fie garantate, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor nefiind obligatorie, aşa cum precizează art. 1 din Constituţie.

Egalitatea în drepturi, prevăzută de art. 16 este doar o utopie,  iar dreptul la viaţă, prevăzut la art. 22, este un alt drept încălcat.

Libertatea de exprimare, prevăzută la art. 30 din Constituţia României, este limitată la a nu critica Guvernul sau partidul aflat la putere, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul lui Dragoş Pătraru, căruia i s-a desfăcut contractul de colaborare cu postul naţional TVR1 pentru că a refuzat să reducă criticile la adresa Guvernului, aşa cum i s-a cerut de către conducerea postului de televiziune, cenzura fiind destul de evidentă.

Dreptul la învăţătură, prevăzut în art. 32, în cazul persoanelor cu dizabilităţi din România este doar o glumă, având în vedere lipsa accesului în instituţiile de învăţământ.

Protecţia persoanelor cu handicap, prevăzută în art. 50 din Constituţia României este asigurată mai mult prin alocarea unei mici sume de bani acestor persoane, statul neasigurând realizarea unei politici naţionale de egalitate a şanselor, de prevenire şi de tratament ale handicapului, în vederea participării efective a persoanelor cu handicap în viaţa comunităţii.

Rolul Avocatului Poporului, prevăzut în art. 58 din Constituţia României, de apărare a drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice, nu este transpus şi în practică, iar cel al Preşedintelui României, conform art. 80, la fel. Teoretic, Preşedintele României reprezintă statul român, dar cetăţenii români nu simt că acesta ar veghea la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice, exercitarea funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate, fiind mai mult teoretică.

Administraţia publică centrală şi locală este indiferentă la problemele cetăţenilor, a persoanelor cu dizabilităţi din România.

Justiţia se înfăptuieşte în anumite cazuri, nefiind egală pentru toţi, iar rolul Ministerului Public nu este acela de a reprezenta interesele generale ale societăţii şi a apăra ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor.

În privinţa Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale, obligaţia de a respecta drepturile omului, prevăzută la art. 1 din Convenţie, reprezintă pentru autorităţile române doar o obligaţie pe hârtie, de ignorat, aşa cum am arătat mai sus, dreptul la viaţă fiind recunoscut numai anumitor persoane, multe ONG-uri reacţionând numai în anumite cazuri, iar drepturile la un proces  echitabil (art. 6) şi la un recurs efectiv (art. 13) nu sunt recunoscute tuturor cetăţenilor români, aşa cum am exemplificat mai sus.

Cât priveşte Carta Drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, demnitatea umană prevăzută în art. 1 nu este respectată, aşa cum am exemplificat anterior, dreptul la viaţă o utopie pentru cetăţenii români, dreptul la  educație (art. 14) la fel în cazul persoanelor cu dizabilităţi, marginalizate şi discriminate, în mod vizibil, contrar art. 21 cu privire la nediscriminare. Integrarea  persoanelor cu handicap (art. 26) nu prea există în România, deşi “Uniunea recunoaște și respectă dreptul persoanelor cu handicap de a beneficia de măsuri care să le asigure autonomia, integrarea socială și profesională, precum și participarea la viața comunității.”. În privinţa dreptului la o cale de atac  eficientă și  la  un  proces echitabil (art. 47) am precizat mai sus.

Aş putea continua cu o lucrare mai vastă în acest sens, în privinţa tuturor drepturilor încălcate zilnic de către toate autorităţile locale şi centrale din România, la aproape 100 de ani de la Marea Unire, şi cu multe alte exemple concrete, dar consider că este suficient, pentru moment.

Este clar că nici în faţa instanţei de judecată persoanele cu dizabilităţi fizice sau psihice NU au acces liber şi neîngrădit, la aproape 100 de ani de la Marea Unire! Iar dacă sunt absolvenţi, licenţiaţi în drept, pot să practice cu succes profesia în afara instanţei, în faţa clădirii sau unde vor ei, numai în sala de judecată, nu! Totul “liber”, “egal”, “neîngrădit”! O totală bătaie de joc la aproape 100 de ani de la Marea Unire!

La aproape 100 de ani de la Marea Unire, justiţiabilii precum d-na Simona Niculescu din comuna Băiculeşti, judeţul Argeş, deşi solicită respectarea unor drepturi fundamentale, a accesului la utilităţi elementare (apă şi canalizare), se luptă de ani de zile cu un sistem profund mafiot, care nu are nimic de a face cu statul de drept, Parchetul şi Poliţia asistând, ca de obicei, la toate aceste abuzuri, instituţia Avocatului Poporului fiind mai mult una de decor.

Este şi cazul Primăriei din comuna Apostolache, judeţul Prahova, unde conducerea Primăriei consideră că accesul la utilităţi este o favoare, iar o autorizaţie de branşament utilităţi eliberată poate fi ulterior nerespectată chiar de către instituţia care a eliberat respectiva autorizaţie, Poliţia din comuna Apostolache fiind de acord cu acest abuz demonstrat chiar în instanţa de judecată. Încă o dovadă că Poliţia Română, ca şi reprezentanţii Parchetului, se află sub influenţa politicului, sub influenţa unor anumite interese de grup şi nu au nimic de a face cu respectarea drepturilor şi libertăţilor omului.

Degeaba se chinuie comisarul pentru Politica Regională al Comisiei Europene, d-na Corina Creţu, să ridice nivelul de absorbţie a fondurilor europene al României pentru politica regională pentru că este destul de evident că reprezentanţii statului român NU sunt deloc interesaţi în creşterea nivelului de trai al românilor, preferându-se ca România să rămână ţara europeană cu WC-urile în fundul curţii şi la 100 de ani de la Marea Unire, cu un nivel foarte scăzut al nivelului de trai.

În schimb, românii vor avea cea mai mare catedrală din Europa ca să aibă ce întreţine generaţiile viitoare de copii semi-analfabeţi, crescuţi printre noroaiele patriei.

Din păcate, actualul Avocat al Poporului este fostul prim ministru, Victor Ciorbea, rămas în amintirea multor români, inclusiv a subsemnatului, pentru lista societăţilor de stat propuse pentru lichidare în anul 1997, deşi printre acestea se aflau şi două unităţi profitabile: Romvac Caracal şi Rafinăria Vega SA cu renumita secţie de catalizatori (sursa: presa scrisă a vremii, inclusiv “Jurnalul Naţional”), aşa cum a fost recunoscut ulterior, fără ca acest prim ministru să-şi fi asumat greşeala enormă printr-o demisie de bun simţ. Deşi a anunţat, la acea vreme, în mod public că-şi va da demisia în cazul în care a fost trecută pe listă o singură unitate profitabilă, acesta şi-a retractat cuvântul dat chiar în emisiunea lui Marius Tucă de la acea vreme. Între timp, era în greva foamei, ca protest întemeiat, meşterul Dumitrescu Gabriel, tatăl subsemnatului (aşa cum a relatat presa vremii), decedat anul trecut pentru că o ambulanţă a refuzat să intervină la timp.

Concluzia este simplă: se impune implicarea mult mai mare a Comisiei Europene, în privinţa unor propuneri legislative care să interzică / reducă deturnarea unor fonduri cu destinaţii legale obligatorii, sancţiuni concrete pentru instituţiile care încalcă drepturile persoanelor cu dizabilităţi şi integrarea acestora cât mai uşoară în societate, participarea activă a acestor persoane la viaţa comunităţii, sancţiuni destul de mari în cazul instituţiilor publice sau private care doar mimează că se preocupă de respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi, consumând resurse prea mari în acest sens. Se impune crearea de locuri de muncă pentru persoanele cu dizabilităţi, nu crearea de noi locuri de muncă pentru clientela de partid. Au fost “populate” instituţiile statului cu prea multe persoane incompetente, persoane servile, gata oricând să răspundă la comenzi politice.

8 august 2018

Și acum să vedem cine se simte…

O zi cât mai frumoasă!

Mihai Florian Dumitrescu