Sunt doar un haos…
Sunt doar un haos printre rime,
Un vers pierdut prin asfințit,
Un fior ce răzbate din vechime,
O clipă-ntr-un etern nepovestit…
Sunt doar un haos din iubirea
Ce-a ars mocnit în trupuri goale,
Strâns îmbrățișate-n amintirea
Unui gând topit între cristale…
Sunt doar un haos-ntre idei,
Pierdut în ochii tăi de stele,
Un sentiment într-un condei,
Învăluit în dansul tău de iele…
15 august 2017,
Undeva între cer și pământ,
Mihai Florian Dumitrescu