Horoscopul de azi

„Visele dumneavoastră vor deveni realitate.”

Privesc încă o dată şi mă întreb dacă e vorba de o greşeală. Poate voiau să zică „visurile”. Aşa ar mai fi avut sens. Dar „visele”… sper să nu devină realitate. Apocalipsa cu zombii ar fi doar o versiune uşoară a viselor mele. Nimeni nu şi-ar dori ca visele mele să se împlinească.

De obicei, nu citesc horoscopul. Mai bine zis, asta e mica miciună pe care o servesc tuturor după ce aflu suficiente date ca să îi integrez într-o zodie, ca să îmi fac o părere despre cum ar trebui să interacţionez cu acea persoană sau dacă ar fi mai bine să nu existe niciun fel de interacţiune. Nu îmi place să recunosc de faţă cu ceilalţi că îmi citesc zilnic, la prima oră, ce mi-au rezervat astrele pentru acea zi.

Mă întreb ce am visat în acea noapte. Mâini însângerate până la coate. Mă întrebam al cui e sângele. De felul meu sunt paşnică şi nu îmi place nici măcar violenţa verbală. O întrebare demnă, cred eu, de un psihoterapeut îmi apare îmi minte. „Dar dacă în interiorul tău există ceva întunecat, care nu ştie cum altcumva să iasă afară?”

Îmi răspund, pe jumătate în glumă: „În cazul ăsta, ar fi bine să nu iasă afară sub formă de vise împlinite…”

Telefonul vibrează pe măsuţa de cafea. „Unde eşti? Iar ai întârziat la serviciu!” Era de la colegul în locul căruia trebuia să intru de serviciu şi care mă aştepta a nu ştiu câta oară. „Fir-ar!” Vreau să mai iau o gură de cafea, dar sunt cât pe ce să scap telefonul din cealaltă mână. „Fir-ar! Fir-ar! Fir-ar!” Într-o încercare reflexă de a-mi salva telefonul, îmi vărs cafeaua, din care băusem doar o gură până atunci, pe mâneca albă a bluzei de mătase.

Este ziua mea azi şi chiar voiam să arăt bine…  „Dacă ar fi fost cafea în vis şi nu sânge, aş fi zis că visul meu chiar a devenit realitate…”

Azi voi întârzia mai mult decât de obicei.

Şi numai pentru că m-am oprit, din nou, să îmi citesc horoscopul.

Zia Tyvis