La un pahar de vorbă. Securistul enache versus „meşterul” Gabriel Dumitrescu

La un pahar de vorbă. Securistul enache versus „meşterul” Gabriel Dumitrescu

Nu ştiu alţii cum sunt, dar mie mi se plimbă piticii prin toată grădina (şi am cam mulţi…) când văd cum încearcă unii foşti securişti disperati să ne explice cât bine au făcut securiştii românilor înainte de 1989, cum ajutau securiştii, de dinainte de 1989, bătrâneii să treacă strada, cum dădeau ei bolnavilor din spitale să mănânce cu linguriţa, cum le cântau copiilor orfani cântecele să adoarmă noaptea, cum se rugau ei prin biserici pentru sănătatea românilor şi nu se aşezau la masă până nu mâncau toţi românii…

Lăsând la o parte “agenturile străine” care reprezentau “bau-bau”, că ai noştri “cu ochii albaştri” erau îngerii trimişi pe pământ să ne purifice şi să ne îndrume pe Calea către Absolut, vă redau şi eu un episod real din viaţa unui securist, enache, un episod pe care nu-l veţi regăsi vreodată prin presa noastră, a patra putere coruptă din România, tocmai pentru că a fost şi este formată din foşti securişti, odraslele lor sau semi-analfabeţi înregimentaţi politic la dreapta sau la stânga eşichierului politic (mamă, cât de elevat scriu şi nu am ochii albaştri…).

Un moment… Am verificat pe unde-mi umblă piticii. Îi spionează pe vecini! Cum e turcul şi… gaura. Sau pistolul? Nu mai ştiu exact cum era. De ce nu m-ai făcut mamă cu ochii albaştri să am şi eu un pic de memorie, să le ştiu şi eu pe toate?

Aşa… Totul se întâmpla după o şedinţă de partid, prin anii ’70, comunismul era în floare, iar România avea, ca de obicei, producţii record la absolut totul, agricultură, industrie, inclusiv la minciună. Numai Secu’ spunea adevărul! La şedinţa de partid din Ploieşti participau mai mulţi membrii de partid, invitat fiind şi secretarul pe judeţ.

Pe vremea aceea nu ştiu dacă erau aceleaşi obiceiuri ca acum, să vină secretarul pentru mici şi bere, ca şi restul invitaţilor. La preşedintele Iohannis, în toamna anului 2017, era cu o plasă / o pungă cu diverse, tot la Ploieşti, de data aceasta la U.P.G. Ploieşti. Unii vor să-şi ia sau să dea plasă, alţii nu. Oricum, puţini cu coloana vertebrală şi atunci, ca şi acum, asta e o certitudine!

Trebuie să menţionez că “meşterul” Gabriel Dumitrescu, tatăl meu, a participat la deschiderea secţiei de catalizatori din Rafinăria Vega Ploieşti, a cărat şi ţevi, împreună cu alţi doi colegi, pentru că nu erau muncitori alocaţi pentru asta, evident. Peste tot era numai propagandă, dar, când venea vorba de muncă, nu mai era nimeni prezent. Aşa că propagandiştii, gen Ioniţă şi cu alţii, i-au promis tatălui meu şi altor doi colegi o avansare dacă pun ei osul la treabă în locul muncitorilor care trebuiau să ridice secţia de catalizatori.

De aceea, toţi ştiau că numai “meşterul” Gabriel Dumitrescu cu încă alţi doi colegi ştiau fiecare centimetru din Secţia Catalizatori a Rafinăriei Vega, catalizatori care au adus şi “valută forte” prin export. În plus, “meşterul”, aşa cum îi spuneau cei din secţie, a avut şi cel puţin două inovaţii în acest domeniu. Când cunoşti fiecare centrimetru al locului de muncă şi mai pui şi mintea la contribuţie, este evident că poţi aduce multe îmbunătăţiri. În caz contrar, ajungi ca propagandistul Ioniţă sau inginerul Ionescu, mai mult cu gura!

În cadrul acelei şedinţe de partid din Ploieşti, de la sfârşitul anilor ’70, s-a discutat, evident, şi despre producţia de ţiţei, despre produsele obţinute din rafinare, despre catalizatori, etc.

Raportările umflate şi discursurile triumfaliste au fost oprite de către o voce din sală, iar o persoană s-a ridicat în picioare şi a spus tare: “Raportările sunt false, tovarăşe secretar!” Era vocea “meşterului” Gabriel Dumitrescu. Câteva momente de tăcere, după care s-a solicitat evacuarea “meşterului” din sală. Înainte de a fi evacuat din sală, a fost întrebat: “Dar cum îţi permiţi să spui aşa ceva? Cine ţi-a spus?”. Meşterul Gabriel Dumitrescu a răspuns indignat: “Eu am făcut raportările pentru catalizatori, iar eu NU am raportat aşa ceva!”.

Da, tovarăşi şi pretini, aşa se falsificau raportările înainte de 1989! Dacă nu erai tu de acord să le falsifici, aşa cum nu a fost de acord Gabriel Dumitrescu, le falsificau ei pentru tine. Exista mereu câte un Ioniţă, gata cu propaganda, un inginer Ionescu, băgător de seamă, gata să intervină la nevoie, să-i ameninţe pe cei care nu erau cuminţi în front, dar era şi un securist…

În cazul acesta, era securistul enache. Ar fi culmea să-l respect, nu? Ce a făcut acest individ? Inovaţii? Evident că NU! Poate în domeniul tupeului, al slugărniciei, al minciunii, etc.

Imediat după incidentul cu şedinţa de partid în care totul era prezentat mai mult ca perfect (fiecare raportare a comuniştilor români depăşea ridicolul absolut, era o depăşire a perfectului…), securistul enache l-a avertizat pe “meşterul” Gabriel Dumitrescu, cel cu care se făcea treaba prin catalizatori, că are copii mici (se referea la mine şi la sora mea care abia învăţa să meargă) şi că are familie acasă (aluzie directă la soţie).

Pe lângă faptul că “meşterul” venea mereu târziu acasă ca să inoveze pentru proştii rafinăriei, propagandiştii de frunte, iar acasă stătea pe masă cu tratatul de chimie generală, gros cât enciclopedia britanică (am văzut-o şi acum câţiva ani prin bibliotecă), mai era şi ameninţat pentru simplul fapt că a crezut că partidul e o treabă serioasă, iar minciuna nu-şi avea rostul acolo!

Vă daţi seama ce sistem odios avea România? Îl păcăleau pe Gabriel Dumitrescu cu o mică primă ca să inoveze ceva, să scutească rafinăria de sume imense de bani prin economiile la materiale şi timpii necesari întregului process, iar cu aceste economii erau achitate salariile unei cohorte de ingineri care frecau menta, inclusiv salariul securistului enache care avea doar rolul de a ameninţa şi de a avea grijă să nu spună nimeni adevărul!!!

Sistemul comunist recompensa slugărnicia, lenea, propagandiştii din banii obţinuţi de către cei care făceau ceva efectiv, care munceau, care inovau! Este evident că nu elena ceauşescu era mare academician şi NU inova nimic! Dar, elena ceauşescu era multimedaliată pentru aşa zisele merite! De către secretarii de partid care ne-au condus până astăzi! De exemplu: ion Iliescu. Exact aşa era peste tot, în teritoriu!

Inova ceva Dumitrescu sau Popescu, de ex., era premiat şi securistul enache sau propagandistul ioniţă. “Normalitatea” unui sistem bolnav, profitor, un sistem în care un dorel muncea şi doi stăteau în construcţii, dar salariul era împărţit la trei!

Iar securistul cu ameninţările câştiga mult mai mult decât cel care făcea ceva bun, profitabil pentru toţi!

Stiţi ce e culmea? La revoluţia din 1989, acelaşi “meşter” Gabriel Dumitrescu era cu arma în mână să păzească unitatea pentru că alţi securişti afirmau la TV şi radio că vor fi atacate rafinăriile, iar un inginer golan şi cu securistul enache au pus proiectorul spre Gabriel Dumitrescu ca să-l orbească şi să fie ţintă! Ce putea face un securist nesimţit, învăţat doar să-şi bată joc? Evident că nu “meşterul” a cerut “certificat de revoluţionar”! Au obţinut securiştii, propagandiştii de dinainte de 1989.

“Meşterul” a fost coleg o perioadă cu Paula Ivănescu, a fost la Institut, Petrobrazi, iar la Petromidia au fost duşi temporar specialişti inclusiv din Rafinăria Vega. Când era vorba de treabă, erau lipsă şi propagandiştii şi securistul enache, evident… Mai uşor cu propaganda că încă mai trăiesc destui care să confirme multe lucruri!

Ulterior, a circulat un zvon:  securistul enache ar fi fost văzut prin presa locală, chiar colaborând cu o televiziune.

Unde se putea duce un astfel de individ? Doar nu se ducea să muncească şi el că venea Apocalipsa… La televiziune îşi poate continua activitatea unică pe care o ştia, aceea de a dezinforma! A patra putere în stat, plină de ticăloşi…

Hai să fim bine, fiecare cu ale lui! Trăiască și-nflorească… pentru restul umbrelor!

12 iulie 2018

Mihai Florian Dumitrescu

Într-o țară plină de cre(ș)tini…